Trec prin starea acestui suflet
posibile existente-
un năvod mortal ce smulge in sus
totul,lăsand numai absenţe.
Las locului aceasta infăţişare
şi o adorm,şi o îngheţ,si ţin
în pura suspendare
a celor care n-au venit si vin.
Nimic nu rămane el însuşi mai mult
decat o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.
Numai un gand dacă-l întorc,de la tine,
nu mai regăsesc apoi,înapoia-mi,nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nici o ureche ridic.
Decade piatra în inima mea,
răman în centrul unor margini ce se schimba.
Desigur, eu sunt un cuvant
adormit la tine pe limbă.
Nichita Stănescu
No comments:
Post a Comment