Nesimtitul calator.

In milenuil internautic,globalizat si repezit in care te afli,calatoria si-a pierdut frisonul initiatic.Asternerea la drum nu mai are aplomb picaresc sau sambure de mister.Totul s-a redus la o deplasare eficienta,cu economie de timp si abundenta de mijloace. Nimeni nu mai pleaca in directii incerte,nimeni nu mai cauta sensuri pitite in mecanica pasilor. Calatorul de azi e o vietate decisa,care trebuie sa ajunga repede din punctul A in punctul B.El are un aer posac,preocupat sau febril,in functie de agenda zilei.Stilistica voiajului,fie el de placere sau de afaceri, a saracit metodic, pe masura ce s-a imbogatit recuzita tehnica. Autobuzele,trenurile,avioanele si metrourile transporta cohorte de pasageri plecati,voba lui George Bernard Shaw," la intalniri cu ei insisi, la care se tem sa nu intarzie".Ei bine,de ce sa ingadui tu,nesimtitule,posomoreala ulceranta a acestor vesnici hoinari?Chiar nu poti face nimic? Ba vezi ca poti,daca stii sa-ti alegi intrumentele si momentul optim al interventiei.
Studiaza,de plida, un autobuz care duce sau aduce lumea de la serviciu. O sa observi imediat ca in acvariul pe roti care strabate orasul staruie aerul unei neimpliniri generale,al unei vegerari lancede. Fiecare pasager e o insulta ascunsa sub o pagina de ziar,o coperta de carte sau o privire fixata pe geam. Sunt oameni care nu gusta viata si nu-i pricep sensurile subtile.Unii citesc sfidator,parca pentru a-ti da de inteles ca accesul in lumea lor e interzis.Altii s-au cufundat in ganduri,semn ca mesteca tacut o dilema domestica sau o frustrare preluata de la slujba.In fine,altii sunt rupti de oboseala si, sprijiniti cu fruntea de geam,incearca sa fure un sfert de ora de somn recuperator. E limpede,trebuie facut ceva- si inca repede.
 Fireste,pentru ca o initiativa de acest gen sa fie incununata de succes,ea trebuie sa inceapa corespunzator. In cazul de fata,de la urcarea in autobuz. E un moment delicat,pe care nu toti il gestioneaza cum se cuvine.Nesimtitul autentic stie insa ca n-are voie sa cedeze in fata conventiilor. Politeturile de moda veche,hamletizarile delicate si abstragerile concesive sunt mofturi stupide,flecustete  pentru care tagma te va taxa cand iti va fi lumea mai draga. Exista inca locuri in tara unde autobuzul sau tramvaiul se asteapta pe trotuar,iar uneori - ca o culme a desuetudinii vatamatoare- pe bancutele din refugii. Un nesimtit bucurestean expediat in Oradea ar putea descoperi aici surprize greu digerabile. Exista sclifositi prevenitori, care practica o discriminare abuziva si ingaduie accesul in vehicul pe criterii iesite din uz : varsta,sex,eventual betesuguri trupesti. Fiind vorba tot de aceleasi creaturi, acesti indivizi jalnici,hraniti cu perfuziile unei nostalgii culpabile,nu pot fi lichidati si nici macar inchisi in rezervatii. In fata lor, nesimtitul are o singura varianta: actiunea directa.
Ea se comprima intr-o formula fara echivoc: darea de buzna.Nesimtitul e cel care,prin puterea exemplului,ii supune pe pasageri unei pedagogii simple,dar de o somptuoasa utilitate. Intr-un autobuz nu se urca,ci se navaleste. Stilistica momentului trebuie sa aiba  ceva de meleu rugbistic,de caft pe maidan,de imbulzeala ceausista la tejghea,cand vanzatoarea le anunta celor o suta de soimi ai cozilor ca mai erau doar 30 de pachete cu gaturi si gheare de pui. Accesul in mijlocul de transport respecta o lege naturala,cu ecouri darwiniene : the survival of the fittest. Primii urcati sun plavanii musculosi,liceenii cu viteza de reactie,haidamacii cu palma cat cazmaua si ceafa incretita ca blana de sharpey.Ei isi asigura intaietatea distribuind galant ghionturi care discolca fulgerator,maturand din cale concurenta fragila,calcand apasat pe bombeuri si principii. Li se alatura sporadic cate o gospodina teribila, gata sa preschimbe plasa cu morcovi in arma alba si umbrela in sulita. Asaltul treptelor se face icnit,iar cand argumentele fizice nu ajung,e loc oricand pentru un indemn categoric- " Da-te,fa, la o parte ca-mi iei aerul!"- sau o  constatare dusmanoasa: " Te cauta moartea pe acasa si tu te plimbi pe benzina statului". In cazurile speciale,ceea ce nu se poate regla din limbaj sau bicepsi isi gaseste rezolvarea printr-o flegma bine tintita,pe pantofii sau intre ochii cartitorului.
 Odara urcat in autobuz,draga nesimtitule,lucrurile merg de la sine. Pofta de victorii se intretine cu victorii,  asa ca e bine sa treci la pasul uramtor fara tatonari sterile, Iar acest pas e, fireste, ocuparea scaunelor. Doar printr-un nefericit accident se poate intampla ca pe cele douazeci si ceva de scaune ale unui autobuz sa se lafaie obraznic si nepedepsit vreo femeie. Noroc ca astea sunt exceptii. Imaginea autobuzului ideal trebuie sa contine doua duzini de masculi instalati comod pe scaune,cu capul intre urechi si ochii pironiti in ziare,precum si cateva zeci de femei  spanzurand caznit de barele de sustinere,intr-un echilibru precar,gata sa fie scoase de pe orbita de o frana brusca sau de un viraj neasteptat. Spre lauda lui,nesimtitul din aceasta categorie isi cultiva vocatia de la varste fragede. Asa si nu altfel se explica prezenta adolescentilor pe locurile rezervate batranilor si ignorarea statornica a acestora din urma.
 In Bucuresti,intutil de spus,cultura sfidarii a atins  de mult perfectiunea. Tanarul din Capitala nu poate fi desurubat  de pe scaun sub nici o forma. E un spatiu pentru care s-a batut de la urcare si pe care nu are de gand sa-l cedeze unui strain pentru motivul idiot ca are optzeci de ani,duce in brate un copil sau si-a pus piciorul in ghips. Soapta aluziva sau rugamintea duioasa sunt sortite esecului.Ocupantul e imun la stimulti. Totusi,daca insisti,si-l nimeresti intr-o zi  cand e bine dispus,ai sanse sa auzi un raspuns care blocheaza orice demersuri ulterioare. "Mamica,lasa-ma pe mine sa stau,ca-s femeie batrana",implora un ghem clorotic cu basma si baston.
                                                                     R.P- Ghidul nesimtitului

Unconnected

* Imi construiesc fiecare clipa ca un moment de refugiu,ca o evadare din tot ceea ce inseamna timpul petrecut printre oameni.
*Agreez foarte putin lucruri specifice societatii si oamenilor obisnuiti pentru a putea trai printre ei.
* Functionez ca un mecanism de autoaparare.Produc doar in conditii de stres si scarba in incercare de a ma izola de tabieturile celor care ma inconjoara.
*Am ciudata senzatie ca totul a luat fiinta doar  pentru a ajunge la ultimul stadiu evolutiv:omul,adica la autodistrugere.


Iar pana-mi trosneste in mana
Se frage si scuipa bolnava pe hartie
Cuvinte ciudate
Fara sens
intoxica privirea.
Priveste oglinda ce-ai spart-o cu un pum de praf
numara ochii ce te monitorizeaza cu ura,plictisiti
Nu-mi mai spune sa-mi caut mintea in sertarul biroului
Nici sa-mi gasesc sufletul ratacit intre asternuturi.