Pierduti

Poemul a murit.Si in acelasi timp au pierit cu el si cele mai slabe sperante de reintregire spirituala a umanitatii.L-am omorat in momentul in care am ales sa traim simplu,masinal,nedefinit. La fel de simplu cum suiera vantul printre crengi.
Nu mai avem inspiratie. Traim doar pentru a satisface nevoi de ordin fiziologic si material distrugand astfel si ultima farama de spiritualitate.Traim pentru a muri pierduti in excese,ambitii care nu ne apartin,ideologii implementate ca fiind adevarate care,in fapt,se dovedesc a fi infecte.Inainte de a muri ne transformam incet in sclavi ai  superficialului,monotonului si absurdului.Alegem sa fim contransi si manipulati catre o cale care nu ne apartine,care nu ne-a apartinut niciodata,nascuti dintr-o conceptie gresita,cu o ideologie nepotrivita,setati sa indeplinim la infinit aceleasi ritualuri masinale. Ne e frica sa ne desprindem de turma traind cu falsa impresie de cadere in abis,uitand practic ca ca abisul se afla doar in noi,permitandu-ne sa ne cufundam  si mai mult in rutina.
Sa ne desprindem de noi la fel cum literele zboara asternandu-se pe hartie si demonstrandu-ne ca suntem niste falsi,doar proiectii sterse ale altora in noi,fara nicio personalitate dominanta.
Sa ne desprindem pentru a fugi si pentru a ne cunoaste...Pentru a ne intoarce dezamagiti ca acest lucru poate exista doar la stadiul de ideal.