Frederich Nietzsche

" Care e adevarul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din gafele omului?"
"Credinta inseamna sa nu vrei sa stii ce este adevarat."

Ultimatum

Imi intiparesc ultima suflare pe o petala de  lalea neagra si imi astern ultimul gand cu un strop de sange pe scoarta uscata a copacului ce a privit fiecare rasarit si apus si a crescut in acelasi timp cu mine.A fost martorul meu tacut. Martorul bucuriilor,zamebetelor,tristetilor,lacrimilor.La umbra lui am sorbit un bob de roua in linistea deplina,am privit apusul insangerat,am asteptat cu nerabdare inca un rasarit,inca un inceput,inca o zi,inca o etapa.Dar ciclul s-a terminat.Voi inchide intr-un caiet fiecare ramura,intr-un sertar fiecare frunza,trunchiul imi va fi adapost iar radacinile mi le voi infige adanc in inima. Ultima suflare de pe petala lalelei negre se va asterne pe buzele crapate iar ultimul gand scris cu stropul de sange va fi noul tau crez.Atunci vei crede in mine.

Dor Damnat-Stefan Bolea

in ultimul cerc din infern este celula mea
pe-aici nu se afunda nici sobolani nici cartite
sunt singur in infern, infernul incepe azi
spiritul pe masa de tortura
sa-l osandim caci e etern
nu sunt demoni in infernul meu…

deschid televizorul, imi fac ceva de mancare, caut pachetul de tigari infrigurat

ninge afara
e doar un peisaj decupat din almanah
sa-ti descarnez masca de pe fata, natura
sa-ti dea sangele pe nas
sa-ti demonstrez ca esti un fals

cum poti sa privesti abisul
cand abisul e in tine insuti
cum poti sa te uiti in oglinda
fara sa fii ravasit

am sa descompun vocalele din acest urlet
si-am sa le sorb pana mi-e rau
am sa le scuip cu sange in palme
sa-mi vopsesc ochii cu acest fard

prea stramta mi-e totusi eternitatea
poti sa traiesti noua vieti intr-una
cand le-ai murit de fapt pe toate

Pustiu

Scrum,cadavre,fum
Singur peste trestii strig
Cu glas stins,de mort in mormant
Peste toti
Scrum,cadavre,fum

Sonet de primvara rasuna surd
Intr-o minte pustie,
Intr-un abis infinit
Si-o prapastie de ganduri
Se ridica-n cuget finit.

Oamenii sunt fericiti si uniti doar atunci cand asupra lor actioneaza impactului tragediei.Prin devastare omul stie sa aprecieze si sa se multumeasca cu ceea ce are.
Evolutia ne-a indreptat spre dezastru,spre uitare,spre negare.A ucis frumosul si fericirea.
De ce nu ne putem bucura la fel de mult de o zi normala cum ne bucuram de o zi de pace in infernul unui razboi?
Tragicul scoate ce e mai bun din fiinte,pe cand bunastarea nu.Avem nevoie de tot ce e mai rau pentru a scoate la iveala latura umana din noi,avem nevoie sa invatam din tragediile trecutului,din stilul de viata al oamenilor din secolele trecute.

Daca n-am avea cuvinte...

Lipsa limbajului ne-ar fi scutit de toate problemele lumesti,ne-ar fi dus mai aproape de ceea ce suntem cu adevarat,de adevarata noastra fiinta. Limbajul a insemnat evolutia si totodata decaderea "omului";probabil ar fi fost mai natural sa racnim de durere in loc sa folosim limbajul pentru a acoperi starile in cuvinte,pentru a le masca si a le ascunde sub zambete stinse.
Mi-am format perceptia despre oameni prin propriile experiente.Astfel totul este natural,viu,adevarat.Fara masti.Fara imitarea nereusita a perfectiunii.
N-am putut niciodata sa nu-i invidiez pe cei saraci cu duhul.In ochii lor totul e perfect iar multumirea lor se rezuma doar la " a fi " si " a avea" . Ai fi mediocru si a avea asigurata partea materiala.Pentru ei spiritul nu exista,intrebarile fara raspuns raman simple povesti iar asta le simplifica viata.O simplifica si o goleste.Insa religia incurajeaza oamenii,le promite fericirea: " Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor."

Stări

"Cate ceasuri n-am petrecut gandindu-ma la lacrimile pe care nu le-am varsat,pe care n-am putut sa le vars!
 Toata viata voi fi trait cu sentimentul  ca am fost alungat  din adevaratul meu loc; daca expresia "exil metafizic" n-ar avea niciun sens,existenta mea i-ar da unul. Nimeni nu poate apartine acestei lumi mai putin decat mine-de accea m-am gandit la lacrimi.[...] Sa-ti simti carnea cum plange,cum sangele iti curge indoit cu lacrimi [...]
                                                                                                Emil Cioran-Caiete 2

                                                                             

Cand nervozitatea actioneaza asupra creierului...

* Pierd sensul existentei in incercarea de a da glas gandului,cuvintele se sting pe buze,se lupta cu fiinta mea,se lupta sa iasa si sa urle dupa strigatul de ajutor.

*Incercarea de exprimare a sentimentelor si placerilor reprezinta forma cea mai sigura de le ucide.Nimic nu mai are farmec atunci cand incerci sa incadrezi o senzatie in formele imperfecte si incorente ale cuvintelor.

*A rosti sentimentul inseamna a-l ponegri,a ciunti,a-l face sa nu mai aiba nicio insemnatate.

*Ascunde-ti singuratatea in murmurul izvorului pustiu,in adancul infinit al abisului.Ascunde singuratatea si lasa la suprafata doar dezolarea.Simte-te singur!

*Lumea reprezinta motivul si blestemul aruncat de imaginara divinitate asupra visatorilor.

*N-am suportat niciodata prea mult timp senzatia de fericire,In putinele momente in care cred ca am cunoscut-o am avut impresia ca imi arde inima cu lacrimi fierbinti de ceara,ca ma pustieste,ca ma goleste de orice fel de ratiune.Daca nu sufar,nu ma simt om.

*Foaia goala imi taie elanul si curajul de a mai scrie ceva.Ma inspaimanta nemarginirea albului pe care-l asemui cu o pustietate inghetata...Literele insirate fara inteles confera adapostul lacustru pentru un hidrofob.

Mesaj

O sa-mi scriu pe usa:
              Orice vizita e o agresiune.
                         sau
             Nu intrati,fie-va mila.
                         sau
            Orice chip ma deranjeaza.
                        sau
           Nu sunt acasa niciodata.
                      sau
           Blestemat fie cel care suna.
                     sau
          Nu cunosc pe nimeni.
                                 
                                              Emil Cioran-Caiete 2

Noi,mortii,acuzam!

Nu,pe mormantul nostru nu sunt cruci,
Nici pietre funerare vechi,crapate,
Nu-s jerbe,nici din fier forjat uluci
Nici heruvimi cu capete plecate,

Nici lumanari nu-si plang fierbintii lor stropi,
Nici nu stim umbra salciei pletoase.
Stropiti cu var noi putrezim in gropi
Si vantul doar ne suiera prin oase.

Nealinate harci atarna
De gardurile cu ghimpata sarma
Cenusa noastra-i dusa,fara urme,
In cele patru zari,si-n mii de urne.

In jurul lumii ne-nsiram,colan,
Seminte pe-ale vantului aripa
Si numaram - din zile se fac ani
Si asteptam,intr-una,fara pripa.

Mereu mai multi suntem,si,strat cu strat
Sporim mereu in bezna grea din groapa.
Umflam ogorul vostru neincetat
Dar vine-o zi cand scoarta humii crapa.

Atunci o sa iesim,sir fioros.
Tigva deasupra tigvei,os pe os
Venind in fata voastra sa strigam:
Noi,mortii,acuzam!