"Ce lucruri bune sunt impacarea,absenta durerii,zilele suportabile ce trec pe furis,in care nici durerea,nici placerea nu indraznesc sa ridice glasul,cand totul vorbeste in soapta si se strecoara in varful picioarelor.Numai ca,din pacate,eu sunt genul de om care nu suporta prea bine multumirea de soiul acesta;caci,dupa o scurta perioada de timp,ea se transforma in ceva insuportabil de urat si de gretos,asa incat trebuie sa-mi caut refugiul,disperat,in alte temperaturi,cauzate fie de placere,fie,daca altfel nu se poate,de suferinta.Dupa ce sunt o vreme ocolit de placeri sau de dureri,dupa ce respir aerul de suporabila,fada indiferenta a asa-ziselor zile bune,in sufletul meu de copil se isca vantul suferintei si al nenorocirii,astfel incat azvarl zeului somnoros al impacarii,in fata-i coplesita de impacare,ruginta lira a recunostintei mele,preferand sa simt arzand in mine mai degrada o durere diabolica decat aceasta convenabila temperatura a camerei.Atunci ma apuca dorul salbatic de sentimente puternice,de senzatii,furia fata de o asemena viata incolora,plata,normata si sterilizata si un chef nebun de a distruge ceva,eventual un magazin universal sau o catedrala,sau pe mine insumi.
...Caci ceea ce uram,dispretuiam si blestemam eu mai mult si mai presus de toate erau:impacarea,sanatatea si tihna,optimismul cocolosit al cetateanului oarecare,ordinea obtuza,prospera a mediocritatii,a tot ceea ce era normal,a caii de mijloc.
...Si intr-adevar,daca lumea are dreptate,daca muzica aceasta din cafenele,amuzamentele acestea un masa,acesti americani care se multumesc cu atat de putin,daca toate si toti acestia au dreptate,atunci eu nu am,eu sunt intr-adevar un lup de stepa,asa cum insumi mi-am spus adesea,un animal ratacit intr-o lume straini si neinteleasa,un animal care nu-si mai afla nicaieri salas,aer si hrana.
...Aici trebuie spus ce gresit este sa se considere ca sinucigasii ar fi numai oamenii care se omoara cu adevarat.Printre acestia exista chiar foarte multi oameni care nu devin sinucigasi decat oarecum intamplator si care,in esenta,nu sunt neaparat predispusi la sinucidere.Printre oamenii lipsiti de personalitate,de o puternica nota proprie,de un destin ferm,printre insii de duzina si de turma exista unii care mor prin sinucidere fara a apartine totusi tipului de sinucigasi,din cauza ca le lipsesc nota proprie si insemnul distinct,in vreme ce,pe de alta parte,printre cei care ,in esenta, sunt sinucigasi exista multi,foarte multi,poate cei mai multi care nu-si vor curma nicicand zilele. Sinucigasul nu trebuie sa intretina in viata sa o legatura deosebit de puternica cu moartea-se poate face acest lucru si fara a fi sinucigas.Ceea ce il caracterizeaza pe sinucigas este insa impresia ca eul sau reprezinta,indiferent daca pe buna dreptate sau nu,un germene deosebit de periculos,indoielnic si periclitat al naturii,expus primejdiilor si pascut fara intrerupere se asemena pericole externe,de parca ar sta in varful cel mai ingust al unei stanci,iar o adiere din exterior sau cea mai mica slabiciune interioara fiind suficiente pentru a-l face sa se prabuseasca in abis.Traiectoria unor oameni de genul acesta se caracterizeaza prin aceea ca sinuciderea reprezinta pentru ei,cel putin in propria lor inchipuire,modalitatea cea mai plauzibila de a muri.Premisa unei asemenea stari sufletesti,remarcata intotdeauna inca din frageda tinerete,stare care ii insoteste pe acesti oameni pe parcursul intregii lor vieti,nu este defel o lipsa de vitalitate,caci dimpotriva,printre "sinucigasi" exista si firi extraordinar de tenace,avide si indraznete.
...Pe de alta parte toti sinucigasii sunt familiarizati cu lupa impotriva ispitei de a se sinucide.Fiecare dintre ei stie foarte bine.intr-unul din cotloanele sufletului sau,ca sinuciderea nu reprezinta o cale de iesire,care nu este decat o cale intru catva josnica si nelegitima de scapare in caz de pericol,ca in fond este mai frumos si mai maret sa fii infrant si culcat la pamat de viata insasi decat de propria mana."
Herman Hesse-Lupul de stepa
No comments:
Post a Comment